Procedura de acordare a sancţiunilor şi avertismentelor
Disciplina
POLITICA FIRMEI
S & A are ca scop asigurarea faptului că orice problemă disciplinară care afectează muncitorii sezonieri este tratată corect. Ca urmare vor fi luate măsurile necesare.
PROCEDURA
Reprezentare
Dacă unuia dintre angajaţi îi este cerut să participle la o audiere are dreptul de a fi însoţit de un alt angajat al companiei sau un reprezentat al Uniunii. Este responsabilitatea angajatului să se asigure că însoţitorul poate participa la audiere. Dacă angajatul nu respectă această regulă îşi poate pierde dreptul de a fi însoţit.
Sancţiuni disciplinare
Stadiul 1 - avertisment oral în câmp sau la locul de muncă.
Dacă conduita sau performanţa unui angajat nu se încadrează în standardele acceptate, în absenţa unei explicaţii plauzibile, duce la primirea unui avertisment verbal( care urmează să fie înregistrat). Informaţiile referitoare la avertismente vor fi înregistrate în fişa electronică a angajatului urmând ca acesta să îl primească şi în scris.
Stadiul 2- avertisment scris
Dacă abaterea este mai serioasă cum ar fi o conduită neadecvată sau perpetuarea unei performanţe slabe la muncă, sau dacă e vorba de o altă abatere, angajatul va fi primi chiar si cu o explicaţie plauzibilă un avertisment scris în care va fi specificată natura abaterii şi posibilele consecinţe în cazul unor eventuaale abateri. Informaţiile referitoare la un avertisment scris vor fi afişate în fişa electronică a angajatului şi îi va fi înmânată o copie scrisă a acestuia.
Stadiul 3 - audiere disciplinară (posibilă concediere)
Dacă conduita angajatului nu este suficient de serioasă sau dacă performanţa continuă să fie scăzută în urma unui avertisment final prin care i se solicită atingerea standardelor solicitate şi în absenţa unei explicaţii plauzibile, angajatul va fi invitat la o audiere disciplinară si concediat.
Grave abateri de comportament
Dacă unul din agajaţi comite un act de abatere gravă de comportament va fi imediat concediat fără notoficare sau fără a fi plătit.
Abaterile grave de comportament includ( dar nu se limitează doar la):
· furtul sau fraudarea companiei
· deteriorarea în mod deliberat a proprietăţii companiei
· utilizarea sau ameninţarea cu violenţa fizică sau afişarea unui comportament agresiv, atacarea personanlului, managerilor sau a clienţilor
· încălcarea în mod deliberat a regulilor de igienă sau siguranţă
· comportament indecent sau imoral, inclusiv accesarea sau distribuirea de materiale pornografice sau ofensive, indiferent de modalitatea de obţinere a acestora
· atitudine nepoliticoasă sau înjurarea personalului, managerilor şi a clienţilor
· aflarea sub influenţa alcoolului sau a drogurilor ilegale, posesia de droguri ilegale sau medicamente cu efecte similare prescrise de medic în timpul muncii
· condamnări anterioare sau ofense criminale care în opinia companiei demonstrează faptul că nu sunteţi potrivit pentru un loc de muncă în cadrul companiei
· discriminarea deliberată sau hărţuirea personalului, managerilor, clineţilor, furnizorilor datorită rasei, sexului, oreintării sexuale, religiei, vârstei sau alte motive
· implicarea companiei într-o situaţie compromiţătoare în urma unei dispute în afara programului de muncă
· asistarea, încurajarea sau convingerea oricărui membru din personal să comită o faptă ce va avea ca urmare o abatare grabă de comportament
· neglijenţa care cauzează sau ar putea cauza pierderi inacceptabile sau daune companiei sau rănirea cuiva
· insubordonare si/ sau insubordonare repetată sau refuzul de a urma instruiri rezonabile şi legale
Contestaţii
Dacă un angajat a fost demisionat sau a primit o altă sancţiune în concordanţă cu această procedură, poate contesta această decizie în 24 de ore la managerul de resurse umane.
Contestaţia ar trebui realizată în scris iar scrisoarea trebuie să conţină motivele pentru care aceasta este făcută şi dacă are legătură cu motivele pentru care sancţiunea a fost făcută.
Angajatul va fi invitaat la o audiere disciplinară şi are dreptul de a fi însoţit de un alt angajat al companiei sau de un reprezentat al Uniunii.
Contestaţia va fi ascultată în intervalul de timp disponibil de către un manager care este liber şi care este şeful managerului care e emis sancţiunea împotriva angajatului:
· avertismentele scrise sau verbale- în decursul a trei zile lucrătoatre
· suspendarea, concedierea sau retrogradarea- în 24 de ore
Desfăşurarea contestaţiei cade în grija managerului care poate chema martorii consideraţi necesari şi documentele pe care le consideră potrivite. De asemenea poate întrerupe contestaţia pentru a realiza inevastigaţiile pe care le consideră necesare.
Managerul care ascultă contestaţia poate:
· Confirma acţiunea disciplinară realizată( suspendă contestaţia şi susţine acţiunea disciplniară realizată )
· Substiuie cu o alternativă mai serioasă sau mai lejeră decât acţiunea disciplinară realizată după cum e
cazul.
Angajaţii trebuie să facă toate eforturile posibile să poată ajunge la audiere. Dacă angajatul nu reuşeşte să ajungă, compania poate realiza audierea şi în absenţă, dacă abesenţa este justificată sunt trase concluziile desprine din documentele disponibile şi absenţa angajatului. Compania va informa angajatul despre decizia finală imediat după ce contesaţia a fost soluţionată şi o va confirma şi în scris.
Decizia luată în urma contesaţiei este finală şi angajatul nu mai are dreptul la alte contestaţii.
Politica de revendicare
Compania recunoaşte importanţa menţinerii unei bune relatii de muncă, unde problemele pot fi discutate şi rezolvate uşor în stadiul incipient. Toţi angajaţii( şi în unele cazuri şi foştii angajaţi) au dreptul de a cere rezolvare pentru orice revendicare legată de perioada de angajare. Această procedură va fi urmată pentru asigurarea faptului că toate revendicările sunt tratate corect şi în timp util.
PROCEDURE
PROCEDURA
Stadiul 1- informarea
Atunci când este posibil, un angajat ar trebui mai întâi să ridice o plângere dicutând cu supervizorul sau managerul de linie. Ca alternativă şi dacă plângerea se referă la supervisor sau managerul de linie, angajatul poate discuta problema pe o bază informaţională cu un manager şef. Dacă plangerea nu poate fi rezolvată neoficial, angajatul trebuie sa facă plangerea conform procedurii de mai jos.
Stadiul 2- abordarea formală
Dacă plângerea nu este rezolvată satisfăcător, sau dacă angajatul nu poate face plângerea neoficial, ar trebui să facă o plângere în scris adresată managerului. Angajatul va fi invitat la o audiere. Compania poate solicita angajatului mai multe detalii despre plângere astfel încât să aibă timp să se pregătescă înaintea audierii.
După întâlnirea de revendicare, va fi realizat un sumar al plângerii, decizia companiei şi soluţia/ soluţiile propusă/e. O copie a acestui document va fi înmânată tuturor celor implicaţi şi va fi inclusă în dosarul personal al angajatului.
Stadiul 3- contestaţia
Dacă plângerea nu este solutionată în avantajul angajatului acesta poate depune o contestaţie in decursul de 24 de ore la managerul de resure umane. In mod normal angajatul va fi informat către cine trebuie depusă contestaţia.
Managerul( altul decât cel implicat în plângere) va asista contestaţia şi va chema martorii pe care îi consideră necesari âşi va consulta documentele pe acre de asemena le consideră necesare. De asemenea poate întrerupe contestaţia pentru a realiza inevstigaţiile pe care le consideră necesare.
Angajatul care face contestaţia trebuie să facă tot posibilul să ajungă la audiere. Dacă angajatul nu reuşeşte să ajungă, compania poate realiza audierea şi în absenţa, dacă abesenţa este justificată sunt trase concluziile desprinse din documentele disponibile şi absenţa angajatului.
Compania va informa angajatul despre decizia finală imediat după ce contesaţia a fost soluţionată şi o va confirma şi în scris.
Decizia luată este finală şi nu mai poate fi contestată.
Dacă un agajat vrea să facă o plângere despre probleme care derivă datorită sexului, rasei, religiei, orientărilor sexuale, dizabilităţilor sau alte motive de natură discriminoatorie ale angajatului trebuie să urmeze această procedură.
Decizia luată în urma contestaţiei este finală şi nu se mai pot face alte contestaţii.
O copie completă a procedurilor de disciplină şi revendicare este înmânată fiecărui angajat.





